Etichete
Gheorghe Săsărman (1982; revista Helion)
«În clasica discuție privind disocierile necesare dintre literatura fantastică și literatura științifico-fantastatică, vă propun să luam în considerare criteriul credibilitații. La o primă și sumară examinare, fantasticul și științifico-fantasticul par a se găsi, în raport cu acest criteriu, la poli opuși: cel dintâi ignoră cu desavârșire orice pretenție de credibilitate, pe când cel de-al doilea, dimpotrivă, își dă toată osteneala să o ia în serios. Însă la o analiză mai atentă vom observa că situația este ceva mai complicată. Vom remarca astfel că fantasticul, dacă se dezinteresează într-adevăr de credibilitatea evenimentelor, relatând cu seninătate întâmplări dintre cele mai neverosimile, manifestă în schimb o deosebită preocupare pentru credibilitatea reacțiilor și evoluțiilor psihologice, pentru credibilitatea personajelor, pentru literatură, care va să zică. Esteticul prevalează asupra logicului.
În raport cu criteriul pus în discuție, se poate spune că apariția literaturii științifico-fantastice constituie o reacție tinzând să reabiliteze logicul. Într-adevăr, de la bun început, noul gen și-a concentrat atenția asupra credibilităţii evenimentelor, înjghebând lumi verosimile, universuri plauzibile, narând întâmplări care să pară cât mai demne de crezare. În acest scop, într-o primă perioadă, a copilăriei să zicem, literatura științifico-fantastică a urmărit să-și încorporeze un întreg aparat științific, abundând în explicații, raționamente, detalii tehnice ș.a.m.d. De cele mai multe ori, rezultatul inevitabil al acestui efort, altminteri lăudabil, a fost pierderea din vedere a planului psihologiilor – cu efecte literare mai puțin lăudabile, agravate și de absența tradițiilor, a câștigului teoretic implicat în orice istorie. În această situație, unii s-au grăbit să excludă SF-ul din domeniul literaturii, iar alții s-au mulțumit cu aprecierea că fantasticul ar fi forma superioară a științifico-fantasticului. (…)
Totuși, ni se arată semne că, și sub acest aspect, genul ai cărui iubitori sîntem se află într-o îmbucurătoare prefacere. Tot mai mulți autori ne dovedesc că au priceput adevărul simplu cum că o psihologie neverosimilă riscă să facă să se dărâme întregul eșafodaj, oricât de minuțios construit, al evenimentelor, deci că una fără alta nu face prea multe parale ca literatură. Eforturile sunt redistribuite în consecință, și tot mai des constatăm cum se trece cu eleganță peste explicații de detaliu care altădată ar fi consumat pagini întregi. La această nouă atitudine contribuie în bună măsură și acomodarea cititorilor cu universul științifico-fantastic, familiarizarea cu temele și convențiile lui; s-a ajuns astfel la o adevarată codificare, câte o singură noțiune (robot, mutant etc) putând trimite de acum la zeci si sute de pagini de bibliografie, care nici măcar nu mai e nevoie să fie citită. Este și acesta unul dintre avantajele situației de a avea în urmă câteva generații.
În momentul în care literatura științifico-fantastică operează cu personaje credibile, într-o lume de evenimente credibile, dar nu mai puțin stranie, altfel sunt judecate raporturile sale cu literatura fantastică (față de care are avantajul coerenței logice, și deci al unei forțe de convingere decurgând direct din credibilitatea realităţii obiective) și chiar cu literatura realistă, pe care o depăsește pe tărâmul imaginației, și în același timp, printr-o receptivitate mult sporită la problematica omului contemporan, orientat mai mult spre viitor decât spre trecut și confruntat cotidian cu impactul multiplu al științei și tehnologiei în furtunoasa dezvoltare.
Cea mai bună dovadă a acestor raporturi radical reconsiderate o aduce dispariția treptată a hotarelor rigide dintre cele trei categorii amintite, și, în special, dintre fantastic și științifico-fantastic, vizibilă uneori pe parcursul creației unuia și aceluiași scriitor, sau în cuprinsul unei singure opere literare, unde pasaje fantastice pot fi integrate unei arhitecturi SF (sau invers). Când literatura științifico-fantastică va fi devenit pe deplin propria ei formă superioară de evoluție (și credem că nu mai e mult până atunci – pe alocuri, momentul și-a anunțat sosirea), discuții precum cea sub semnul căreia se înscriu și rândurile de față își vor pierde sensul, interesul. Deocamdată, însă, ele sunt menite tocmai să contribuie la grăbirea unei asemenea revoluții.»