Etichete

Ascultând de dimineaţă la radio – într-o scurtă secvenţă pe tema roboţiilor şi inteligenţei artificiale – enunţul celebrelor legi lui Asimov, pe loc mi-am zis că „au încurcat-o cei ce-or avea de scris normele metogologice de aplicare!”.

Desigur că odinioară am fost fascinat de poveştile pe care Isaac Asimov le-a brodat pe infrastructura legilor roboticii, devenite nu doar legendare ci şi, iată!, referinţă pentru preocupările umanităţii în perspectiva avansului automaticii şi informaticii (şi în perspectiva neliniştitoare a Singularităţii*).

Însă pe atunci nu ştiam (şi sunt recunoscător pentru asta) că o lege este un enunţ succint, sintetic, şi că – pentru a funcţiona în practica socială, administrativă, economică şi judiciară – ea trebuie deseori completată cu detalii de aplicare concretă, detalii numite ‘norme metodologice’.

Legea 1: „Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.”

Legea 2: „Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.”

Legea 3: „Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.”

Aşa că, pentru eventualii cititori ai acestori rânduri, aduc provocarea de a reflecta la (şi chiar de a imagina) conţinutul eventualelor ‘norme metodologice pentru legile roboticii‘. Indiferent că acestea ar fi pentru uzul juriştilor (legiuitori, tribunale, judecătorii) sau pentru uzul entităţilor implicate (constructori şi programatori de roboţi; proprietari de viitori roboţi; roboţi conştienţi şi responsabili legal).


(* Singularitatea – supoziţia iminenţei unui viitor în care inteligenţa artificială va fuziona cu inteligenţa oamenilor (sau chiar o va depăşi, preluând eventual controlul lumii).

 

Reclame