TIME-LINE SUBIECTIV:
Pe 12 mai, fiind eu la o întrunire SF la Timişoara, am cumpărat o serie de reviste HELION. Pe care le-am tot citit în lunile acestea de vară. Şi unde am întâlnit referiri elogioase la cartea „Cuadratura cercului” şi la autorul acesteia, Gheorghe Săsărman.
Pe 18 iulie chiar am luat legătura cu autorul (via email), stabilit de câteva decenii la Munhen. Are 72 de ani. (Probabil din lipsa mea de inspiraţie n-am reuşit o corespondenţă susţinută.)
Pe 23 iulie cei de la Timişoara mi-au semnalat (via email) că are loc lansarea cărţii reeditate şi că vine şi autorul acolo.
Pe 13 august am cumpărat cartea de la târgul/cortul Bookland de pe terasă (centrul Râmnicu-Vâlcea).
Ieri am terminat-o de citit.
E deosebită.

TIME-LINE OBIECTIV:
În 1971 Gheorghe Săsărman (arhitect, angajat atunci la „Scânteia” pentru a susţine rubrica de arhitectură şi urbanism) finalizează manuscrisul, apoi colindă cu el pe la mai multe edituri (care-l refuză sistematic de teama cenzurii politice).
În 1975 apare (la Editura Dacia, Cluj-Napoca) prima versiune în limba româna (cu multe decupaje de cenzură).
În 1994 apare traducerea în limba franceză a cărţii.
În 2001 apare la Editura Dacia versiunea integrală.
În 2010 apare traducerea spaniolă a cărtii (cu o prefaţă incredibil de elaborată).
În mai 2013 cartea apare în SUA, tradusă de celebra Ursula K. Le Guin.
În iunie 2013 apare ediţia a III-a în limba română, la Editura Nemira/Nautilius.

Reclame